Azi am dus pe cineva la groapa. Practic. Ajungi dupa o gramada de ani sa iti dai seama ca nimic nu conteaza... intrii in ciclul in care te nasti si apoi te duci la groapa. In spate nu lasi nimic. Nu iei nimic cu tine. O parere de rau, un pic de compasiune... chiar conteaza ? Tot ce lasi e probabil in mintea si sufletul celorlalti. Nimic nu iei cu tine. Acum ma gandesc la ea , la ultimul moment petrecut cu mine. La aspiratiile ei. La gandurile ei. Maine probabil ca ma voi gandi la mine. La altele. O picatura de durere intr-un ocean. O femeie pe care eu am vazut-o trista, care traia prin copii ei. De ce uitam de oameni atunci cand sunt ? Poate ii ignoram. Si avem o gramada de regrete atunci cand pleaca ?
O parte din mine plange - o parte spune sa fie puternica si sterge lacrimile.
Apoi totul se rezuma la o groapa de 2 pe 1, un costum si un capac deasupra. Conteaza doar ce faci pentru ceilalti ? Conteaza pentru ei.
E oare cineva sus ce te asteapta ? Cineva care te judeca ? Sau poate care macar te intreaba ?
Vezi pe pereti imagini cu aure. Sfinti, apostoli ... pentru cei vii sau pentru ce ? Nimeni nu-si aduce aminte decat de criminali si de cei care socau... de show man in istorie. De ce nu ne aducem aminte mai bine de bunica, de bunicul in afara unei imagini gresita de obicei? Cu totii si subliniez cu totii au avut o viata plina si cu bine si cu rau. Nu-mi place distinctia asta intre bine si rau.Cine esti tu ... sau eu sa hotarasti limita dintre ele ? Exista limita ?
Trist, dar adevarat
RăspundețiȘtergere